Toți invitații au și uitat de mireasă când ea a început să miste atat de bine din sold! – Ian Official

Toți invitații au și uitat de mireasă când ea a început să miste atat de bine din sold!

loading...

Dansul reprezintă o descărcare prin ritm şi mişcare a sentimentelor şi trăirilor, prin dans exprimăm bucuria, tristeţea, iubirea sau dorinţa. Prin dans socializăm

şi comunicăm, indiferent de limba vorbită sau din cultura din care venim. Dansul formează şi întăreşte spiritul de echipă sau de competiţie.

Pe lângă beneficiile asupra spiritului, multe dansuri au un efect pozitiv şi comportamentului şi asupra trupului nostru, menţinându-l în formă. Şi ajuta nu doar dansul, ci şi muzica care îl însoţeşte întotdeauna.

Emoţional, dansul poate fi un remediu împotriva timidităţii, depresiei, tulburarilor de comportament,

iar sub aspect intelectual s-a dovedit că mişcarea ajută pe cei cu deficienţe legate de procesul de învăţare, pentru ca mintea şi trupul sunt un întreg.

Citeste si:

Dansul, o formă de exprimare înconjurată de multe curiozităţi! De la originile sale vechi de 9000 de ani până la “ciuma dansului”, află şi alte lucruri mai puţin ştiute despre cea mai răspândită activitate!

Dansul este răspândit la nivel mondial, indiferent de cultură sau religie, că este privit ca o formă de relaxare, destindere sau detensionare, că îl practică amatorii sau profesioniştii, acesta este parte din viaţa noastră iar majoritatea îl adorăm!

Studiile arheologice au dovedit că dansul a fost o formă de exprimare timpurie a oamenilor, practic, dansul a reprezentat o primă formă de limbaj şi exprimare emoţiilor,

a credinţelor, chiar şi a ritualurilor de vindecare. Dansul a însoţit întotdeauna marile evenimente din viaţa oamenilor şi din comunităţi, dar şi sărbătorile ori ritualurile religioase.

Dansatorii sunt cunoscuţi ca persoane mai disciplinate, cu o putere de concentrare mai mare şi o perseverenţă îmbunătăţită faţă de ceilalţi. Conform cercetărilor, dansul contribuie şi la îmbunătăţirea stării de sănătate, ducând la o stare generală de bine.

Ştim, totul sună foarte bine! Aşa că iată şi alte curiozităţi legate de mult îndrăgita activitate:

1. Supranumită „ciuma dansului”, o manie ce a durat o luna întreagă a ucis zeci de oameni în anul 1518. Persoane din Strasbourg, Franţa au dansat până la epuizare sau până au căzut pradă atacurilor cardiace. Un alt caz celebru prezintă un grup de oameni ce au început să danseze pe un pod, care în cele din urmă s-a dărâmat sub presiunea vibraţiilor şi a greutăţii participanţilor.

2. Recordul mondial pentru cel mai lung şir conga a fost stabilit de un număr de nu mai puţin 119.986 persoane, în anul 1988, în Miami, Florida.

3. La origine, cuvântul „dans” provine din limba sanscrită şi se traduce prin „tensiune”. Cu alte cuvinte, dansul a fost încă din timpuri străvechi un mod de eliberare a oricărui tip de tensiune interioară.

loading...

4. Dansul este vechi de 9000 de ani. Prima dovadă arheologică în privinţa dansului provinde de la picturile rupestre din India, vechi de 9000 de ani.

5. Dansul prezintă efecte terapeutice

Psihologi, terapeuţi şi instructori din lumea întreagă folosesc dansul că mijloc terapeutic. Instituţii medicale de prestigiu au cercetat efectele dansului asupra sănătăţii fizice şi psihice, iar concluziile au fost uimitoare. Dansul redă echilibrul interior,

reface energia organismului, creşte imunitatea şi tratează eficient depresia ori anxietatea.De asemenea, prin dans scade riscul de boli şi complicaţii cardiovasculare, iar diabetul este ameliorat.

Neurologii şi psihiatrii au sesizat efectele pozitive ale dansului şi asupra creierului. Se pare că această activitate îmbunătăţeşte funcţiile cerebrale, memoria şi previne apariţia bolii Alzheimer.

6. Dansul este instinctiv

Mişcarea ritmică a corpului este instinctivă. Această se combină, conştient sau nu, cu ritmurile naturii. Priviţi copiii mici cum îşi manifestă emoţiile pe melodiile preferate.

7. Dansul ne face mai fericiţi

Nu este de mirare că cei care au intrat în lumea dansului nu mai renunţă niciodată la această pasiune. Studiile arată că, în timpul dansului, creşte secreţia de endorfine la nivelul creierului. Endorfinele sunt supranumite şi „hormonii fericirii”, fiind răspunzătoare de starea de bine.

surse:lucruriinteresante.ro, a1.ro

Toți invitații au și uitat de mireasă când ea a început să miste atat de bine din sold! was last modified: September 27th, 2018 by admin
loading...
Loading...

Lasă un răspuns