Ce facem atunci cand iubirea inseamna suferinta si nu fericire si bucurie

“Dragostea este primul lucru capabil să schimbe total viața unei persoane de la o clipă a alta.” – Paulo Coelho

Când a iubi înseamnă a suferi, înseamnă că iubim prea mult. Când trecem peste graniţa eu-lui nostru şi deja ne vindem sufletul în vălvătaia a ceea ce noi credem că este iubire, înseamnă că suferim. Suferim de iubire excesivă, iraţională.

Când aproape toate conversaţiile noastre cu prietenii se învârt în jurul lui – problemele lui, sentimentele lui, gândurile lui, acţiunile lui – şi aproape toate propoziţiile noastre cumva ajung, mai mult sau mai puţin subtil, tot la „el”, înseamnă că iubim excesiv. Înseamnă că noi nu mai suntem noi, ci suntem el, ca şi cum am fi fost absorbite de un vacuum şi nu ne mai putem desprinde fiinţa de a lui.

Când îi găsim scuze pentru indispoziţiile, iritările, indiferenţa sau tăcerile prelungite, pentru ignorarea şi egoismul lui, punându-le pe toate pe seama unei copilării nefericite, a unui trecut dificil sau a unui efort susţinut ce l-a depus pentru a-şi depăşi condiţia şi începem să acţionăm ca nişte terapeuţi în loc de iubite, înseamnă că iubim excesiv. Înseamnă că suferim.

Când nu ne plac comportamentul şi caracterul lui, valorile lui, dar le suportăm, gândindu-ne că dacă suntem suficient: de atrăgătoare, de bune, de înţelegătoare, de tandre, de săritoare, de generoase, de corecte, de sincere, de harnice, de deştepte, de cochete, de sofisticate (să mai continui?), el va dori să se schimbe de dragul nostru şi va face o excepţie cu noi, înseamnă că iubim excesiv. Înseamnă că suferim.

Când relaţia cu el ne pune în pericol fiinţa emoţională, integritatea psihică şi poate chiar şi cea fizică, dar noi continuăm să ne străduim mai mult, înseamnă că iubim excesiv. Înseamnă că suferim.

Contrar durerii şi insatisfacţiei la care dă naştere, o iubire excesivă este atât de comună la din ce în ce mai multe femei. Ea, durerea, a devenit o obişnuinţă încât cele mai multe femei ajung să creadă că aşa trebuie să decurgă o relaţie intimă. Caută febrile răspunsuri şi soluţii panaceu pentru te miri ce situaţii de la cele mai nesemnificative, până la adevărate comportamente problemă.

Se implică pe forum-uri, blog-uri şi citesc articole superficiale din reviste pentru a înţelege „cum să îl facă să răspundă la telefon”, „cum să îl facă să vorbească mai mult”, „ ce să facă dacă a minţit-o”, „ cum să îşi suporte mai bine suferinţa pentru că el a înşelat-o şi şi-a pierdut încrederea”, „cum să-l facă să mişte lucrurile mai repede…să ţină cont de ea… să îi pese de ce simte ea…să îi acorde timp…”.

Pentru multe femei aceste comportamente se perpetuează în aceeaşi relaţie, însă pentru şi mai multe acestea se transferă dintr-o relaţie în alta, iar ele ajung epuizate, dezamăgite şi fără speranţa că mai pot fi iubite, sau că mai există şi altfel de bărbaţi. Ce omit aceste femei să vadă este numitorul comun al acestor situaţii.

Dependenţa este un cuvânt care sperie, produce repulsie şi respingere. Nu ne place cuvântul şi refuzăm să aplicăm acest concept relaţiei cu bărbaţii. Dar asemenea altei dependenţe, atâtea femei aflate în căutarea unui bărbat care să le iubească par să găsească, inevitabil, parteneri labili, lipsiţi de sentimente. Chiar şi atunci când înţelegem că relaţia pe care o avem nu este ceea ce doream, ne vine totuşi atât de greu să-i punem capăt. Asemenea oricărei alte dependenţe. Creăm obsesii.

Iubind persoane nepotrivite ne creăm viduri interioare şi, dintr-o iubire normală cu nevoie de dragoste, de a iubi şi a fi iubit, totul se transformă în iubire excesivă şi dureroasă pentru că niciodată parcă nu ajungem să ne îndeplinim nevoia iniţială alături de el. Şi atunci iubim şi mai mult. Atunci se naşte şi dependenţa. Dependenţa de iubire este ca o foame, o foame ce nu se stinge niciodată, atât timp cât ea, credem noi, nu poate fi hrănită decât din exterior.

Dar orice femeie care a ajuns să iubească excesiv, dacă reuşeşte să-şi depăşească negarea, va observa că la originea obsesiei ei pentru un bărbat, nu este dragostea, ci teama. Femeile care iubesc obsesiv sunt împovărate de teamă – teamă de singurătate, teamă de a nu fi demne de iubire, teamă de a nu fi ignorate, abandonate şi distruse. Iubim excesiv un bărbat, nu din dragoste, ci din dorinţa ascunsă – inconştientă – că el ne va alunga temerile.

Răspunsurile la aceste tipare nu pot fi găsite în reviste, articole şi cărţi. Acestea te pot ajuta să te informezi, însă pentru a-ţi înţelege tiparul este nevoie de mai mult. Trebuie să înţelegi că temerile tale preced orice iubire de moment ai trăi tu acum. Şi că tocmai de aceea ai creat o astfel de iubire nepotrivită, pentru a-ţi vindeca temerile. În realitate, atragi şi alegi inconştient acelaşi tipar de persoane care îţi vor perpetua toate aceste temeri, asemenea persoanelor alături de care le-ai creat iniţial.

Este ca şi cum ai încerca mereu şi mereu să repari, sau să închei, ceva ce nu a fost terminat, sau a fost nedrept, sau nu ai înţeles. Ceva ce te-a făcut să suferi şi ai ascuns în inconştientul tău. Ceva la care poate ai asistat şi iubeai acele persoane, ceva pe care tu singură nu-l puteai finaliza, pentru că erai prea mică sau prea vulnerabilă.

Sunt şi bărbaţi care suferă de iubire excesivă şi dezvoltă obsesia faţă de o femeie, dar sunt mult mai rari. Pur şi simplu, datorită unor factori biologici, dar şi culturali, femeile sunt cele predispuse la acest tip de suferinţă.

Nu este o ironie ca noi femeile, care suntem atât de capabile de compasiune şi înţelegere la suferinţa celor din jur, să rămânem legate la ochi în faţa propriei suferinţe? Nu vă lăsaţi orbite de suferinţă şi nu o confundaţi cu iubirea, cu viaţa sau cu norocul. Dacă suferi emoţional, înseamnă că ai temeri şi convingeri nedescoperite (sau pe care le negi) şi care îţi sabotează accesul la adevăratele sentimente de iubire.

Dacă ai temeri nerezolvate şi convingeri iraţionale despre tine, despre bărbaţi, despre iubire şi relaţii, atunci probabil că ai acumulat şi multă furie, frustrare, ruşine şi chiar apatie.

A iubi şi a fi victimă nu este acelaşi lucru. Nu confunda mila cu iubirea. Şi nu, nu mă refer la ceilalţi, ci la tine. Când vei putea separa cele două concepte în tine, vei reuşi să proiectezi acest lucru şi în exterior. de Oana Popescu-Argetoia sursa:revistasufletului.net

Loading...