Asistentele râdeau de acești medici care leșinaseră pe podea de ore întregi, dar când au aflat ce pățiseră au început să plângă. Uite ce făcuseră în urmă cu doar câteva minute. Familia pacientului era distrusă

O imagine cu doi chirurgi a făcut înconjurul lumii, iată motivul.

În imagine îi putem vedea pe cei doi chirurgi care par că nu mai au energie nici măcar pentru a sta în picioare, dar ei au un foarte bun motiv pentru asta. Ei tocmai participaseră la o operație pentru care a fost nevoie de 3 chirurgi, 6 anesteziști și 8 asistente, operația durase 32 de ore. Împreună ei au realizat de fapt 6 operații separate pentru a îndepărta o serie de tumori pe creier dintr-un singur pacient.

De sâmbătă dimineața de la ora 8:30 până duminică, acești chirurigi au lucrat cu mare răbdare pe masa de operație. Conform ziarului chinez Global Times, aceasta a fost cea mai lungă operație care a fost vreodată realizată la Spitalul Universitar Fujian.

Loading...

Iată ce a spus unul dintre chirurgi, dr. Chen Jianping, despre operație: ,,Pacientul avea atțât un anevrism cât și un hemangioblastom. Avema nevoie să îndepărtăm două tumori într-o singură operație,

ceea ce necesita 6 proceduri chirurgicale diferite. Poate fi dificil, riscant, și înghite mult timp. Dacă cumva ai îndepărat o tumoră iar cealaltă se rupe, poate fi fatal”.

În timpul operației, medicii au luat doar scurte pauze, și chiar și familia pacientului se îngrijorase, nu știau nici ei dacă medicii vor rezista acestui test fizic.

Dar în cele din urmă totul a mers bine. Imaginea îi arată pe cei doi medici la scurt timp după ce operația s-a terminat. Unul dintre ei face semnul V, de la ,,Victorie”.

Mult RESPECT pentru DEDICAREA cu care își fac acești oameni datoria.

Citeste si…„Mana Maicii Domnului” sau planta care poate vindeca toate bolile – Unde se gaseste si cum se poate folosi pentru alinarea durerilor: Sunt multi care o ocolesc si nu ii stiu puterile tamaduitoare — Legenda acestei plante este de-a dreptul superba

Loading...

Putina lume stie, dar caprifoiul este una dintre cele mai bune plante ce pot fi folosite pentru tratarea diferitelor afectiuni. Aceasta planta este cunoscuta in traditia populara ca si „Mana Maicii Domnului”. Caprifoiul se foloseste in tratarea durerilor de cap, dar si a afectiunilor din sfera ORL. In traditia populara se vorbeste despre aceasta planta ca una cu efecte tamaduitoare atat pentru bolile trupului, cat si pentru cele ale sufletului. Legenda vorbeste despre aceasta planta ca, atunci cand

Maica Domnului si pruncul Iisus au cerut plantelor adapost pentru a scapa de soldatii lui Irod, singura planta care le-a sarit in ajutor a fost caprifoiul, iar atunci Maica Domnului a binecuvantat-o. „De azi inainte si pana in eternitate tu vei fi planta preferata a oamenilor. Iti dau puterea sa vindeci pe om de toate bolile si sa-l salvezi de la moarte, asa cum ai facut tu pentru mine”.

Din aceasta planta se pot face mai multe preparate ca pulberea, tinctura, otetul, uleiul volatil, infuzia si chiar si vinul. Aceste preparate au efecte antimicrobiene, antihipertensive si antiinflamatoare. Efectele acestea contribuie la scade.

„Caprifoiul te poate feri de infectiile virale si poate trata unele simptome neplacute ale racelilor cum ar fi febra acuta, durerile in gat si cele de cap care se pot trata cu ceaiul de caprifoi. Acest ceai se poate obtine prin infuzie de flori si se recomanda consumul a cate 2-3 cani pe zi. Acest ceai este contraindicat persoanelor care au diaree acuta sau care au probleme cu stomacul”, a marturisit Daniela Stan, medic de familie.

Incetineste coagularea sangelui
Folosita sub forma de infuzii, decocturi sau cataplasme, planta ne fereste de numeroase afectiuni si este leac pentru dureri. Florile se recolteaza cu precadere primavara sau la inceputul verii cand floarea este inca in stadiul de boboc. Specialistii spun ca infuzia cu radacina de mana-Maicii-Domnului incetineste coagularea sangelui si tine la distanta bolile de inima. In plus, calmeaza crampele si durerile articulare

la persoanele care sufera de artrita sau reumatism. Florile macerate grabesc vindecarea ranilor. Se lasa la macerat peste noapte o ceasca cu flori de caprifoi, la un litru de apa. Dimineata se filtreaza amestecul si cu solutia rezultata se pun comprese pe zonele afectate de acnee, rani, abcese si cicatrici. Sursa: bzi.ro

Loading...