Minciunele pufoase, delicioase si usor de facut…

Bunicuțele pregătesc cele mai bune minciunele! Acum vă prezentăm o rețetă a bunicii!

Ingrediente:

– Făină, cât cuprinde aluatul
– 4 ouă
– Un vârf de cuțit de bicarbonat de sodiu
– 4 linguri zahăr pudră

Loading...

– 2 linguri ulei
– 1 linguriță esență de rom
– 2 linguri unt topit (răcit)
– Ulei sau untură pentru prăjit

Mod de preparare

Batem ouăle foarte bine cu un praf de sare, apoi adăugăm zahărul, untul topit, uleiul, esența de rom și bicarbonatul de sodiu.

După ce am amestecat aceste ingrediente începem să cernem făină în acest amestec și frământăm aluatul. Aluatul nu trebuie să fie nici prea moale, dar nici prea tare.

Loading...

Împărțim aluatul frământat în două. Lăsăm o bucată din cele două de aluat în vasul unde l-am frământat și îl lăsăm să se odihnească. Cealaltă bucată o întindem.

Trebuie să fie puțin mai groasă decât foaia de tăiței. Tăiem foaia de aluat fâșii de lățimea de 4 cm și lungimea de 12 cm. Pe mijlocul fiecărei fâșii tăiem o gaură de aproximativ 4 cm.

Prin această gaură trecem ambele capete a fâșiilor, așa vom obține forma interesantă pe care o au.

Cât timp facem minciunelele, punem uleiul la încins. Prăjim minciunelele în ulei încins după care le scoatem pe prosoape de hârtie. Le presărăm cu zahăr pudră vanilat.

Loading...
Distribuie mai departe !